Alimente care contribuie la arderea grăsimilor

 Alimente care contribuie la arderea grăsimilor

De cele mai multe ori, atunci când simți nevoia să ronțăi ceva, te lași ispitit de alimente “palatabile”, adică foarte gustoase,  dar care sunt fie bogate în zahăr, fie în grăsimi, fie reprezintă o combinație dintre cele două. 

Chiar și unele băuturi pot crea un dezechilibru major în dietă, pentru că cele mai gustoase exemple sunt bogate în frișcă/lapte condensat, ciocolată lichidă sau fructe – deși sănătoase, în fresh-uri și smoothie-uri se regăsește, de obicei, o cantitate prea mare de fructe, pe care nu ai consuma-o, de obicei, la o singură masă, și care îți poate da peste cap dieta.

Pofta se accentuează dacă nu respecți orarul celor 3 mese pe zi, iar senzația că meriți ceva consistent și bogat în calorii, sau măcar ceva dulce, devine un adevăr aparent bine justificat. Există, însă, alimente care pot atenua senzația de foame și împiedica impulsul de a căuta gustări nesănătoase. Pentru a nu-ți compromite silueta, îți recomandăm 15 alimente care te ajută să arzi mai repede grăsimile, mai ales daca practici sport, și care susțin sațietatea pe termen îndelungat.

Nucile

Toate tipurile de nuci conțin acizi grași Omega-3, în cantități diferite, precum și grăsimi monosaturate, cele de care corpul are nevoie pentru aportul nutrițional foarte bun. În plus, sunt bogate în antioxidanți care contribuie la sănătatea pielii și părului. Deși nucile sunt cu adevărat sănătoase, sunt bogate în grăsimi sănătoase, dar trebuie consumate cu moderație.

Ghimbirul

Folosit, în mod special, în probleme de natură digestivă, ghimbirul contribuie și la reducerea inflamațiilor din corp, la buna circulație a sângelui și la arderea grăsimilor. Consumă-l sub formă de ceai sau pe post de condiment în mâncărurile gătite și vei vedea rezultatele în scurt timp. 

Ovăzul

Ovăzul face parte din familia carbohidraților cu digestie lentă, ajută la menținerea unui nivel scăzut al producției de insulină si accelerează arderea grăsimilor, în special dacă e consumat dimineața, în zilele în care urmează să desfășori activitate fizică intensă.

Fructul de avocado

Grăsimile monosaturate pe care le conțin fructele de avocado sunt consumate rapid în timpul antrenamentelor fizice. Ceea ce îl face un aliment excelent este și faptul că facilitează absorbția de calciu în organism.

Carnea de peste

Carnea de somon este considerată cea mai bogată sursă naturală de Omega-3, iar consumul său împiedică depozitarea grăsimii viscerale, lucru în special important pentru bărbați. Servit cu legume sau salate verzi, somonul poate fi consumat cel puțin o dată pe săptămână.

Soia

Boabele de soia sunt o sursă foarte bună de proteină vegetală, care ajută la creșterea masei musculare la fel care proteinele de origine animală. Consumul de soia scade apetitul și contribuie la scăderea în greutate.

Iaurtul

Înlocuirea izocalorică a altor alimnete cu  iaurt simplu, de tipul celui grecesc sau romanesc,  mărește semnificativ pierderea de grăsime și reduce adipozitatea centrală în timpul restricției energetice. Iaurtul grecesc conține acid linoleic conjugat (CLA) care favorizează arderea grăsimilor. Și în al doilea rând, probioticele găsite în mod natural în iaurt susțin bacteriile intestinale bune, care este cheia oricărui program de slăbire.

Semințele de susan

Acidul alfa linoleic pe care îl conține susanul activează arderile metabolice și susține sănătatea pe mai multe planuri: a pielii, părului și a sistemului cardiovascular. În plus, pot fi ușor integrate atât în mesele principale, cât și în gustări și deserturi.

Grepfrutul

Există numeroase cercetări pe efectele benefice ale grepfrutului în dietele de slăbit. Substanța vedetă din grepfruit, naringina, este un flavonoid care împiedică stocarea grăsimilor în corp. Așadar, dacă ai evitat grepfrutul până acum, iată un motiv important pentru a-l introduce în dietă. 

Mierea

Oxidul de azot pe care îl conține mierea contribuie la arderea grăsimii la nivel celular. Deși e dulce, nu are aportul caloric al zahărului, deoarece gradul de sațietate este mai mare, prin urmare te vei sătura cu o cantitate mică.

Untul de arahide

E important să îl prepari acasă ori să alegi o variantă naturală, neîndulcită, pe care o poți cumpăra din magazinele naturiste. Varianta neprocesată a untului de arahide este bogată în grăsimi monosaturate, care contribuie la scăderea în greutate.

Ouăle

Ouăle ajută la creșterea masei musculare, dar și la arderea grăsimilor. Dacă îți începi ziua cu un mic dejun care conține ouă, vei consuma mai puține calorii în restul zilei, întrucât vei avea o senzație de sațietate prelungită. Si cand resimti foame puternica intre mese si esti la o dieta controlata, un ou fiert tare cu putinmustar te poate ajuta sa potolesti foamea, cu minim de calorii.

Ardeiul iute

Ingredientul activ din ardeiul iute se numește capsaicină, care arde grăsimile și fără să faci mișcare. În plus, reduce senzația de foame și, prin urmare, cantitatea de mâncare de care vei avea nevoie. Poti taia bucatele mici din jumatate de  ardei iute rosu,  curatand bine samburii si sa le amesteci in dressingul dintr- o lingura de ulei si zeama de la jumatate de lamaie sau lime, astfel dai o aroma speciala unui castron de salata banala. Gustul poate fi intarit cu bucatele de ardei gras, taiat cubulete.

Broccoli

Broccoli este bogat în fibre și oferă senzație de sațietate, așa că ajută și în menținerea siluetei, mai ales pentru că este sărac în calorii. 

Uleiul de măsline

Ca și fructul de avocado, uleiul de măsline este o sursă excelentă de acizi monosaturați. Îmbunătățește activitatea cardiovasculară și ajută la scăderea colesterolului.

Nu uita de hidratare

 

Desigur, nu uita de hidratare! Cand simti ca ti-e foame, desi ai mancat la pranz sau cina, primul lucru pe care il poti face este sa bei putina apa, intrucat se stie…creierul mai confunda senzatiile de foame si sete! In plus, deși nu este aliment, apa rămâne cel mai bun aliat pe care îl poți avea în lupta cu grăsimea. Conform specialiștilor, două căni de apă rece pot crește rata metabolismului cu 30%.

Si cateva cani pe zi cu ceai verde pot face minuni pentru silueta, intrucat  acest ceai de plante este  unul dintre cele mai bune alimente care combat acumularea grăsimilor. Se știe că ceaiul verde este termogenic, încărcat cu antioxidanți numiți epigalocatechin galat (EGCG), care ajută la accelerarea metabolismului. În plus, ceaiul verde conține, de asemenea, o cantitate mică de cofeină, iar cercetările au descoperit că accelerează rata metabolică și crește arderea grăsimilor dacă este băut înainte de un antrenament. Un studiu german care a descoperit că antioxidanții din ceaiul verde promovează descompunerea grăsimilor, iar un alt  studiu de la Universitatea din Birmingham a raportat că bărbații care au luat un extract de ceai verde înainte de un antrenament au ars cu 17% mai multe grăsimi decât cei care nu -l – au luat Insa suplimnetele pot avea si alte efecte secundare controversate, asa ca tot ceaiul ca atare ramane o varianta mai sigura si placuta.

Ardeiul gras! Tu stii ce beneficii are?

Ardeiul gras, cea mai mare concentratie de vitamina C: Tu stii ce beneficii are?

Extrem de bogat în vitamina C, ardeiul gras este o sursă de sănătate pe care o avem mereu la îndemână. În plus, este și extrem de gustos, aromat și ușor de consumat în orice formă, în salate, în mâncăruri și tocănițe sau umplut cu carne sau cu o delicioasă brânză cremoasă, combinată cu mărar tocat.

Pe cât de puține calorii are, pe atât este de bogat în antioxidanți, vitamine și minerale. Așa că astăzi vorbim despre ardeiul gras, o vedetă a salatelor și mâncărurilor noastre. Să recunoaștem, însă, că îl preferăm în special datorită aromei lui, fiindcă, din păcate, beneficiile pentru sănătatea noastră nu sunt suficient de mult promovate.

Ardeii grași pot fi de diferite culori (roșu, verde, portocaliu și galben) în funcție de stadiile de maturare și capacitatea de a sintetiza clorofilele sau carotenoidele. Pe lângă faptul că are o aromă exotică, ardeiul gras este o sursă importantă de vitamine (provitamina A, E și C) și diferiți compuși bioactivi (compuși fenolici și carotenoizi) care sunt benefici pentru sănătate. În plus, dovezile științifice arată că compușii bioactivi extrași din ardei gras au efecte antiinflamatorii, antidiabetice, antimicrobiene și imunomodulatoare, printre altele. 

Prin urmare, putem spune că ardeiul gras este o comoară în frigiderul nostru. Poate fi consumat crud, în sucuri sau supe, dar și gătit în nenumărate moduri și combinații. Și vă mai vindem un pont: când urmați o dietă, puteți înlocui pâinea cu o feliuță de ardei roșu. Desi aromat, are un gust suficient de neutru, încât să meargă cu aproape orice.

Informații nutriționale pentru ardeiul gras dulce, roșu, crud

100 de grame de ardei gras roșu conțin:

•    31 calorii
•    92% apă
•    1 g proteine
•    6 g carbohidrați
•    4,2 g zahăr
•    2,1 g fibre
•    0,3 g grăsimi
•    0,03 g grăsimi saturate
•    0 g grăsimi mononesaturate
•    0,07 g grăsimi polinesaturate
•    0,03 g Omega-3
•    0,05 g Omega-6

Vitamine și minerale de preț

Ardeii grași sunt bogați în conținutul de vitamine și minerale și sunt excepționali de bogați în ceea ce privește vitamina C.
•    Vitamina C: un ardei gras roșu de mărime potrivită conține 169% din doza zilnică recomandată de vitamina C, iar asta îl face una dintre cele mai bogate surse alimentare ale acestui nutrient.
•    Vitamina B6: piridoxina este cel mai întâlnit tip de vitamina B6, care este o familie de nutrienți care sunt importanți pentru formarea globulelor roșii din sânge.
•    Vitamina K1: o formă a vitaminei K, ce este cunoscută și sub numele de filochinona. Ea este importantă pentru coagularea sângelui și pentru sănătatea oaselor noastre.
•    Potasiul: un mineral esențial care poate îmbunătăți sănătatea inimii noastre, dacă este consumat în cantități adecvate.
•    Acidul folic: cunoscut și sub numele de vitamina B9, acidul folic are o varietate de funcții în organismul uman. Aportul adecvat de acid folic e important în sarcină.
•    Vitamina E: un antioxidant puternic, esențial pentru mușchi și nervi sănătoși. Cele mai bune surse alimentare ale acestei vitamine solubile în grăsimi sunt uleiurile, nucile, semințele și legumele.
•    Vitamina A: ardeii grași roșii sunt bogați în provitamina A (betacaroten), care este transformată în vitamina A, în corpul nostru.

Care sunt beneficiile ardeiului gras?

Ardeiul gras are efecte antiinflamatoare, antiseptice, antitumorale, antifungice, antioxidante și tonice. Europenii îl folosesc în bucătărie din anii 1400 și, nu de puține ori, a fost inclus în rețetele diferitelor remedii naturale folosite de medici.

Susține sistemul imunitar

Antioxidanții, betacarotenul, vitamina C și vitamina A, toate prezente din belșug în ardeii grași, ne susțin sistemul imunitar și ne ajută în lupta cu radicalii liberi. Specialiștii spun că activitatea antioxidantă a extractului etanolic din ardei gras depinde de soi, culoare, concentrație și tipul de compus bioactiv. Aceștia spun că ardeiul gras roșu are o capacitate antioxidantă mai mare (79,65%), urmat de ardeiul gras verde (78%), portocaliu (70%) și galben (64,90%).

Ar putea proteja împotriva cancerului

O substanță de preț din ardeiul gras este și licopenul, care ne protejează împotriva tumorilor și cancerului, potrivit unui studiu mai vechi. În cadrul acestei cercetări, specialiștii au investigat proprietățile antimutagene ale larvei de ardei gras Drosophila melanogaster (în vârstă de 2 zile). Ei au raportat că extractul apos de ardei gras (10 v/w) a redus semnificativ mutația indusă de un agent promutagen (carbamat de etil).

În cadrul unui studiu mai recent, cercetătorii au investigat activitatea antineoplazică a polizaharidelor pectice de ardei gras verde (GBPPP) împotriva celulelor tumorale mamare (in vivo și in vitro). Ei au descoperit că polizaharidele pectice de ardei gras verde reduc dezvoltarea tumorii Ehrlich (de la 28 la 54%) într-o manieră dependentă de doză (50 până la 150 mg/kg) 1.

Cercetările nu s-au oprit aici, căci specialiștii au investigat și efectul extractelor de ardei gras galben și roșu împotriva celulelor canceroase 2. Potrivit unui studiu publicat în 2021, oamenii de știință au descoperit că extractele au prezentat efecte citotoxice selective împotriva liniei de celule canceroase A549 la 125 µg/mL, în timp ce extractele nu au arătat niciun efect citotoxic împotriva celulelor NIH3T3. 

Ar putea inhiba anumite bacterii patogene

Specialiștii au investigat proprietățile antimicrobiene ale extractelor de ardei gras împotriva unor bacterii patogene transmise prin alimente și au arătat că extractele au prezentat eficiență în ceea ce privește inhibarea Listeria monocytogenes (zona de inhibare de 12 mm), Bacillus cereus (zona de inhibare de 11 mm), Staphylococcus aureus (zona de inhibare de 7 mm) și Salmonella typhimurium (zona de inhibare de 5 mm). În mod similar, s-a raportat că extractele metanolice din ardeiul gras roșu și galben au prezentat activitate antimicrobiană împotriva unor bacterii patogene. 

Previne apariția bolilor cardiovasculare

Ardeiul gras este sănătos indiferent de vârstă, gen sau stil de viață și ne ajută să prevenim anumite afecțiuni ale sistemului digestiv, dar și cardiovascular. De altfel, împiedică îngroșarea și deteriorarea vaselor de sânge și apariția cheagurilor de sânge. Este recomandat și celor cu boli hepatice, cu dureri articulare sau artrită.

Recomandat celor cu diabet

Și proprietățile antidiabetice ale extractului de ardei gras au fost investigate de cercetători. Mai exact, specialiștii au analizat efectele inhibitoare ale extractului etanolic din ardei gras verde împotriva α-glucozidazei și acțiunea sa asemănătoare insulinei, ca alternativă la diabetul zaharat. Ei au descoperit că extractele de ardei gras au avut efecte antidiabetice datorită capacității lor de a scădea absorbția intestinală de glucoză. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mecanismul de acțiune al fiecărui constituent din extract care susține proprietățile antidiabetice.

Stimulează sistemul nervos central

Complexul de vitamine B stimulează sistemul nervos central, îmbunătățește circulația cerebrală, elimină stresul și oboseala cronică și previne bolile neurologice degenerative. De exemplu, specialiștii au ajuns la concluzia, potrivit unui studiu mai vechi, că extractele de ardei gras au prezentat efecte benefice în boala Alzheimer. Specialiștii au arătat că extractele apoase din ardeiul gras pot inhiba β-secretaza într-o manieră dependentă de doză, asociată cu compușii polifenoli, iar proprietățile lor antioxidante pot traversa bariera hematoencefalică. 

Mai mult, datorită extractelor apoase din ardeiul gras are loc o scădere a agregării peptidelor datorită capacității sale de a dezagrega fibrile, care ar putea fi o strategie viabilă în prevenirea și gestionarea bolii Alzheimer. Conform literaturii de specialitate, suplimentarea alimentară cu fitochimice exercită efecte benefice asupra sistemului nervos central datorită proprietăților sale anti-agregative și neuroprotectoare.

Susține sănătatea ochilor

Studiile recente au demonstrat rolul substanțelor din ardeiul roșu și pentru sănătatea ochilor. Consumul de ardei gras îmbunătățește vederea și poate reduce riscul de cataractă. Ardeiul roșu conține de trei ori mai mult betacaroten decât morcovul, și doar 50 de grame de ardei roșu îți asigură necesarul zilnic de vitamina C.

Contraindicații ardei gras

Pentru majoritatea persoanelor, ardeiul gras este sănătos și nu produce efecte adverse. Cu toate acestea, femeile însărcinate nu trebuie să consume cantități foarte mari de ardei gras, fiindcă substanțele active pot cauza contracții uterine. Atenție trebuie să aibă și cei care suferă de anumite alergii și să discute cu medicul lor dacă ardeiul intră pe lista acestora.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. 

Adaugă in coş