Alimente care contribuie la arderea grăsimilor

 Alimente care contribuie la arderea grăsimilor

De cele mai multe ori, atunci când simți nevoia să ronțăi ceva, te lași ispitit de alimente “palatabile”, adică foarte gustoase,  dar care sunt fie bogate în zahăr, fie în grăsimi, fie reprezintă o combinație dintre cele două. 

Chiar și unele băuturi pot crea un dezechilibru major în dietă, pentru că cele mai gustoase exemple sunt bogate în frișcă/lapte condensat, ciocolată lichidă sau fructe – deși sănătoase, în fresh-uri și smoothie-uri se regăsește, de obicei, o cantitate prea mare de fructe, pe care nu ai consuma-o, de obicei, la o singură masă, și care îți poate da peste cap dieta.

Pofta se accentuează dacă nu respecți orarul celor 3 mese pe zi, iar senzația că meriți ceva consistent și bogat în calorii, sau măcar ceva dulce, devine un adevăr aparent bine justificat. Există, însă, alimente care pot atenua senzația de foame și împiedica impulsul de a căuta gustări nesănătoase. Pentru a nu-ți compromite silueta, îți recomandăm 15 alimente care te ajută să arzi mai repede grăsimile, mai ales daca practici sport, și care susțin sațietatea pe termen îndelungat.

Nucile

Toate tipurile de nuci conțin acizi grași Omega-3, în cantități diferite, precum și grăsimi monosaturate, cele de care corpul are nevoie pentru aportul nutrițional foarte bun. În plus, sunt bogate în antioxidanți care contribuie la sănătatea pielii și părului. Deși nucile sunt cu adevărat sănătoase, sunt bogate în grăsimi sănătoase, dar trebuie consumate cu moderație.

Ghimbirul

Folosit, în mod special, în probleme de natură digestivă, ghimbirul contribuie și la reducerea inflamațiilor din corp, la buna circulație a sângelui și la arderea grăsimilor. Consumă-l sub formă de ceai sau pe post de condiment în mâncărurile gătite și vei vedea rezultatele în scurt timp. 

Ovăzul

Ovăzul face parte din familia carbohidraților cu digestie lentă, ajută la menținerea unui nivel scăzut al producției de insulină si accelerează arderea grăsimilor, în special dacă e consumat dimineața, în zilele în care urmează să desfășori activitate fizică intensă.

Fructul de avocado

Grăsimile monosaturate pe care le conțin fructele de avocado sunt consumate rapid în timpul antrenamentelor fizice. Ceea ce îl face un aliment excelent este și faptul că facilitează absorbția de calciu în organism.

Carnea de peste

Carnea de somon este considerată cea mai bogată sursă naturală de Omega-3, iar consumul său împiedică depozitarea grăsimii viscerale, lucru în special important pentru bărbați. Servit cu legume sau salate verzi, somonul poate fi consumat cel puțin o dată pe săptămână.

Soia

Boabele de soia sunt o sursă foarte bună de proteină vegetală, care ajută la creșterea masei musculare la fel care proteinele de origine animală. Consumul de soia scade apetitul și contribuie la scăderea în greutate.

Iaurtul

Înlocuirea izocalorică a altor alimnete cu  iaurt simplu, de tipul celui grecesc sau romanesc,  mărește semnificativ pierderea de grăsime și reduce adipozitatea centrală în timpul restricției energetice. Iaurtul grecesc conține acid linoleic conjugat (CLA) care favorizează arderea grăsimilor. Și în al doilea rând, probioticele găsite în mod natural în iaurt susțin bacteriile intestinale bune, care este cheia oricărui program de slăbire.

Semințele de susan

Acidul alfa linoleic pe care îl conține susanul activează arderile metabolice și susține sănătatea pe mai multe planuri: a pielii, părului și a sistemului cardiovascular. În plus, pot fi ușor integrate atât în mesele principale, cât și în gustări și deserturi.

Grepfrutul

Există numeroase cercetări pe efectele benefice ale grepfrutului în dietele de slăbit. Substanța vedetă din grepfruit, naringina, este un flavonoid care împiedică stocarea grăsimilor în corp. Așadar, dacă ai evitat grepfrutul până acum, iată un motiv important pentru a-l introduce în dietă. 

Mierea

Oxidul de azot pe care îl conține mierea contribuie la arderea grăsimii la nivel celular. Deși e dulce, nu are aportul caloric al zahărului, deoarece gradul de sațietate este mai mare, prin urmare te vei sătura cu o cantitate mică.

Untul de arahide

E important să îl prepari acasă ori să alegi o variantă naturală, neîndulcită, pe care o poți cumpăra din magazinele naturiste. Varianta neprocesată a untului de arahide este bogată în grăsimi monosaturate, care contribuie la scăderea în greutate.

Ouăle

Ouăle ajută la creșterea masei musculare, dar și la arderea grăsimilor. Dacă îți începi ziua cu un mic dejun care conține ouă, vei consuma mai puține calorii în restul zilei, întrucât vei avea o senzație de sațietate prelungită. Si cand resimti foame puternica intre mese si esti la o dieta controlata, un ou fiert tare cu putinmustar te poate ajuta sa potolesti foamea, cu minim de calorii.

Ardeiul iute

Ingredientul activ din ardeiul iute se numește capsaicină, care arde grăsimile și fără să faci mișcare. În plus, reduce senzația de foame și, prin urmare, cantitatea de mâncare de care vei avea nevoie. Poti taia bucatele mici din jumatate de  ardei iute rosu,  curatand bine samburii si sa le amesteci in dressingul dintr- o lingura de ulei si zeama de la jumatate de lamaie sau lime, astfel dai o aroma speciala unui castron de salata banala. Gustul poate fi intarit cu bucatele de ardei gras, taiat cubulete.

Broccoli

Broccoli este bogat în fibre și oferă senzație de sațietate, așa că ajută și în menținerea siluetei, mai ales pentru că este sărac în calorii. 

Uleiul de măsline

Ca și fructul de avocado, uleiul de măsline este o sursă excelentă de acizi monosaturați. Îmbunătățește activitatea cardiovasculară și ajută la scăderea colesterolului.

Nu uita de hidratare

 

Desigur, nu uita de hidratare! Cand simti ca ti-e foame, desi ai mancat la pranz sau cina, primul lucru pe care il poti face este sa bei putina apa, intrucat se stie…creierul mai confunda senzatiile de foame si sete! In plus, deși nu este aliment, apa rămâne cel mai bun aliat pe care îl poți avea în lupta cu grăsimea. Conform specialiștilor, două căni de apă rece pot crește rata metabolismului cu 30%.

Si cateva cani pe zi cu ceai verde pot face minuni pentru silueta, intrucat  acest ceai de plante este  unul dintre cele mai bune alimente care combat acumularea grăsimilor. Se știe că ceaiul verde este termogenic, încărcat cu antioxidanți numiți epigalocatechin galat (EGCG), care ajută la accelerarea metabolismului. În plus, ceaiul verde conține, de asemenea, o cantitate mică de cofeină, iar cercetările au descoperit că accelerează rata metabolică și crește arderea grăsimilor dacă este băut înainte de un antrenament. Un studiu german care a descoperit că antioxidanții din ceaiul verde promovează descompunerea grăsimilor, iar un alt  studiu de la Universitatea din Birmingham a raportat că bărbații care au luat un extract de ceai verde înainte de un antrenament au ars cu 17% mai multe grăsimi decât cei care nu -l – au luat Insa suplimnetele pot avea si alte efecte secundare controversate, asa ca tot ceaiul ca atare ramane o varianta mai sigura si placuta.

What’s the Link between Lupus and Arthritis?

De ce sa bei un smoothie verde pe zi

Simți nevoia unui meniu mai ușor, pentru a facilita procesul fiziologic natural de detoxifiere sau pentru a slăbi două-trei kilograme care au apărut în plus pe cântar? Poți încerca să înlocuiești o masă principală cu un smoothie verde.

Ce conține smoothie-ul verde

Tot timpul anului, însă mai ales după perioade de mici excese culinare, ar trebui să respectăm o regulă simplă: nicio masă fără frunze verzi. Fie că vorbim despre mărar, pătrunjel sau spanac, rucola ori valeriană, frunzele verzi sunt bogate în clorofilă. Molecula de clorofilă este foarte asemănătoare cu molecula sângelui uman și este imediat asimilată de organism, ceea ce înseamnă că aceste frunze verzi sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.

Ce beneficii are clorofila pentru sănătate

Bogată în vitaminele A, C și E, clorofila are acțiune antiinflamatoare și antioxidantă. Ajută la eliminarea metalelor grele, întărește imunitatea și favorizează asimilarea vitaminelor și mineralelor în corp.
De asemenea, s-a sugerat că clorofila poate îmbunătăți capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism, deși până acum descoperirile s-au limitat la studiile pe animale.

Efectele clorofilei de combatere a cancerului au fost într-adevăr studiate doar la animale sau pe eprubete. Un studiu publicat în Food Chemistry and Toxicology a raportat că păstrăvul curcubeu crescut în rezervoare cu clorofilă lichidă a avut o incidență mai mică a cancerului de ficat. Încă nu s-a stabilit dacă același lucru s-ar întâmpla dacă s-ar utiliza clorofilă și la oameni. Există unele studii care au arătat că clorofila, atunci când este aplicată local (pe piele), poate ajuta la vindecarea rănilor.

Un studiu din 2018, publicat în Journal of Clinical Aesthetics and Dermatology a concluzionat că clorofila topică este de folos persoanelor cu acnee . În ciuda constatărilor pozitive, rezultatele au fost limitate de dimensiunea mică a studiului (24 de participanți) și de lipsa unui grup de control (un grup de participanți cărora să li administreze un placebo).

Un studiu din 2016 publicat în Clinical Cosmetics and Investigational Dermatology a dedus că clorofila topică are proprietăți anti-îmbătrânire care pot reduce semnele de îmbătrânire cauzate de expunerea la soare. Cu toate acestea, aceste constatări au fost limitate și de dimensiunea mică a studiului (patru femei) și de lipsa unui grup de control. Clorofila poate avea și alte beneficii pentru piele, deși sunt necesare mai multe cercetări.

Cum prepari un smoothie verde

Și ca să fie și mai ușor să crești aportul de clorofilă, împărtășesc cu tine câteva rețete sănătoase de smoothie-uri verzi delicioase, dar și ușor de făcut.

Smoothie de pătrunjel

Ingrediente:
1 legătură pătrunjel
1 portocală
1 banană
1 kiwi
2 frunze de mentă (opțional)
200 ml apă

Mod de preparare:
Pune toate ingredientele în blender și apoi consumă smoothie-ul imediat ce l-ai preparat.

Smoothie verde cu spanac

Ingrediente:
1 mână spanac sau baby spanac
1 banană
30 g ananas
30 g fructe de pădure congelate
300 ml apă sau lapte vegetal
1 linguriță cardamon pudra (opțional)

Mod de preparare:
Se adaugă toate ingredientele în blender și se procesează 2 minute până la omogenizare. Se consumă imediat.

Smoothie cu matcha și varza Kale

Ingrediente:
1 mână de varză Kale
1 lingură de pudră de matcha
1 banană
300 ml de apă

Mod de preparare:

Pune ingredientele în blender, transformă-le în smoothie, apoi savurează băutura imediat după ce ai preparat-o, astfel încât calitățile nutriționale să nu fie afectate.

Beneficiile consumului de smoothie:

  • menține senzația de sațietate pentru câteva ore;
  • reglează tranzitul intestinal;
  • oferă organismului nutrienții de care are nevoie;
  • stimulează eliminarea kilogramelor în plus.

De ce să bei un smoothie verde cât mai des
 
Societatea Americană de Cancer recomandă consumul a minimum 5 porții de legume și fructe pe zi, în vederea prevenirii unor afecțiuni precum cancerul. Însă dieta modernă include rareori o cantitate foarte mare de legume și fructe. De aceea, smoothie-urile pot fi folosite cu succes pentru suplimentarea aportului.

Smoothie-urile potolesc foamea, însă totodată asigură organismului vitaminele și mineralele de care are nevoie. Întrucât un smoothie conține toate componentele unei plante, unei legume sau ale unui fruct, acesta este mult mai sănătos decât un suc care e preparat numai din pulpa fructului.

Încearcă să nu pui niciodată o cantitate mare de fructe în smoothie-ul preparat, astfel încât să nu crești aportul caloric al acestuia. Fructele sunt extrem de sănătoase, însă consumate în cantități mari pot favoriza acumularea de kilograme nedorite.

Încearcă să consumi smoothie-uri pentru o săptămână, în loc să iei micul dejun, și vei vedea că vor face minuni pentru silueta, ten și starea ta de spirit.

Bineînțeles, pe lângă consumul de smoothie-uri, pentru a completa efectele detoxifiante pentru ficat și rinichi, este important să ții cont și de alte reguli esențiale:

  • Hidratează-te consumând minimum 8 pahare de apă pe zi;
  • Adoptă o dietă săracă în grăsimi nesănătoase, zaharuri și alimente procesate;
  • Mănâncă puțin și des, evită mesele copioase și bogate în calorii;
  • Practică sport în mod regulat, ideal ar fi în fiecare zi, însă e important să îți faci timp cel puțin de 4 ori pe săptămână;
  • Gătește mai mult și evită să mănânci în oraș, întrucât preparatele consumate pot conține cantități mari de zahăr și sare, care îți sabotează dieta.
  • Alege alimente cu efecte benefice pentru ficat și rinichi și care mențin sănătatea acestor organe

Ce mai poți adăuga în smoothie

 

Dacă în această perioadă îți propui să ai mai multă grijă de rinichii și de ficatul tău, este bine să ai în vedere că există anumite fructe și legume ce susțin buna funcționare a acestor organe importante. Unele studii chiar confirmă că, prin consumarea anumitor băuturi, se poate proteja ficatul. Așa că data viitoare când îți prepari un smoothie verde, poți include în rețetă și unul (sau mai multe) dintre aceste ingrediente:

Strugurii

Experții spun că strugurii, arahidele și unele fructe de pădure conțin un compus chimic benefic, numit resveratrol. În cadrul unui studiu mai vechi, realizat pe animale, cercetătorii au descoperit că tratamentul cu resveratrol a putut să reducă inflamația din rinichi în cazul șoarecilor diagnosticați cu boala polichistică renală.

Boala polichistică renală autozomal dominantă (ADPKD) este o cauză genetică moștenită comună a bolii renale cronice, care afectează 1 din 500 de persoane din Statele Unite ale Americii (SUA). În plus, boala polichistică renală autozomal dominantă este cea mai frecventă cauză genetică a bolii renale în stadiu terminal, reprezentând aproximativ 7-10% dintre pacienții sub terapie de substituție renală. Se caracterizează prin dezvoltarea chisturilor pline de lichid în tubii renali și extinderea lor progresivă în timp, ducând la distorsiunea țesutului renal și leziuni renale în curs.

Unele fructe citrice  

Potrivit unui studiu recent, consumul de  sucuri de lămâie și de portocale ar putea influența evoluția pietrelor la rinichi în mai multe aspecte . Pe de o parte, efectele protectoare includ aportul de lichid propriu-zis asociat cu consumul de suc, conținutul ridicat de citrat și efectul de alcalinizare asupra pH-ului urinar. Pe de altă parte, conținutul ridicat de carbohidrați sau zahăr din aceste sucuri ar putea crește riscul de calculi renali.

Sucul de portocale pare să joace un rol protector împotriva formării de pietre, dar conținutul ridicat de zahăr trebuie luat în considerare. Sucul de lămâie a avut un efect protector prin creșterea nivelului de citrat urinar, dar nu a avut un efect alcalinizant semnificativ asupra pH-ului urinei. În timp ce sucurile de citrice s-au dovedit în general a fi protectoare, sunt necesare studii mai ample, cu mai multe date clinice, pentru o mai bună înțelegere a efectelor pe care sucurile de citrice le au asupra factorilor de risc pentru pietrele de rinichi.

 

Grepfrutul 

Acesta conține antioxidanți care protejează în mod natural ficatul. Doi astfel de antioxidanți care se găsesc în grepfrut sunt naringenina și naringina. Mai multe studii efectuate pe animale au arătat că ambele substanțe ajută la protejarea ficatului împotriva problemelor de sănătate. Studiile au mai arătat și că acești antioxidanți pot reduce dezvoltarea fibrozei hepatice, o afecțiune în care se acumulează în ficat un țesut conjunctiv în exces.

Afine și merișoare 

Ambele conțin antocianine, acei antioxidanți care le dau fructelor de pădure acele culori caracteristice. Antocianinele au fost, însă, și asociate cu multe beneficii pentru sănătate. Mai multe studii au demonstrat că merișoarele întregi și afinele întregi, cât și extractele din aceste fructe ori sucurile obținute din ele pot să ajute la menținerea unui ficat sănătos.Prin consumul acestor fructe, pe o perioadă de 3-4 săptămâni, ficatul a fost protejat împotriva daunelor. În plus, afinele au ajutat la creșterea răspunsului imun din partea celulelor și a enzimelor antioxidante.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate.

Ardeiul gras! Tu stii ce beneficii are?

Ardeiul gras, cea mai mare concentratie de vitamina C: Tu stii ce beneficii are?

Extrem de bogat în vitamina C, ardeiul gras este o sursă de sănătate pe care o avem mereu la îndemână. În plus, este și extrem de gustos, aromat și ușor de consumat în orice formă, în salate, în mâncăruri și tocănițe sau umplut cu carne sau cu o delicioasă brânză cremoasă, combinată cu mărar tocat.

Pe cât de puține calorii are, pe atât este de bogat în antioxidanți, vitamine și minerale. Așa că astăzi vorbim despre ardeiul gras, o vedetă a salatelor și mâncărurilor noastre. Să recunoaștem, însă, că îl preferăm în special datorită aromei lui, fiindcă, din păcate, beneficiile pentru sănătatea noastră nu sunt suficient de mult promovate.

Ardeii grași pot fi de diferite culori (roșu, verde, portocaliu și galben) în funcție de stadiile de maturare și capacitatea de a sintetiza clorofilele sau carotenoidele. Pe lângă faptul că are o aromă exotică, ardeiul gras este o sursă importantă de vitamine (provitamina A, E și C) și diferiți compuși bioactivi (compuși fenolici și carotenoizi) care sunt benefici pentru sănătate. În plus, dovezile științifice arată că compușii bioactivi extrași din ardei gras au efecte antiinflamatorii, antidiabetice, antimicrobiene și imunomodulatoare, printre altele. 

Prin urmare, putem spune că ardeiul gras este o comoară în frigiderul nostru. Poate fi consumat crud, în sucuri sau supe, dar și gătit în nenumărate moduri și combinații. Și vă mai vindem un pont: când urmați o dietă, puteți înlocui pâinea cu o feliuță de ardei roșu. Desi aromat, are un gust suficient de neutru, încât să meargă cu aproape orice.

Informații nutriționale pentru ardeiul gras dulce, roșu, crud

100 de grame de ardei gras roșu conțin:

•    31 calorii
•    92% apă
•    1 g proteine
•    6 g carbohidrați
•    4,2 g zahăr
•    2,1 g fibre
•    0,3 g grăsimi
•    0,03 g grăsimi saturate
•    0 g grăsimi mononesaturate
•    0,07 g grăsimi polinesaturate
•    0,03 g Omega-3
•    0,05 g Omega-6

Vitamine și minerale de preț

Ardeii grași sunt bogați în conținutul de vitamine și minerale și sunt excepționali de bogați în ceea ce privește vitamina C.
•    Vitamina C: un ardei gras roșu de mărime potrivită conține 169% din doza zilnică recomandată de vitamina C, iar asta îl face una dintre cele mai bogate surse alimentare ale acestui nutrient.
•    Vitamina B6: piridoxina este cel mai întâlnit tip de vitamina B6, care este o familie de nutrienți care sunt importanți pentru formarea globulelor roșii din sânge.
•    Vitamina K1: o formă a vitaminei K, ce este cunoscută și sub numele de filochinona. Ea este importantă pentru coagularea sângelui și pentru sănătatea oaselor noastre.
•    Potasiul: un mineral esențial care poate îmbunătăți sănătatea inimii noastre, dacă este consumat în cantități adecvate.
•    Acidul folic: cunoscut și sub numele de vitamina B9, acidul folic are o varietate de funcții în organismul uman. Aportul adecvat de acid folic e important în sarcină.
•    Vitamina E: un antioxidant puternic, esențial pentru mușchi și nervi sănătoși. Cele mai bune surse alimentare ale acestei vitamine solubile în grăsimi sunt uleiurile, nucile, semințele și legumele.
•    Vitamina A: ardeii grași roșii sunt bogați în provitamina A (betacaroten), care este transformată în vitamina A, în corpul nostru.

Care sunt beneficiile ardeiului gras?

Ardeiul gras are efecte antiinflamatoare, antiseptice, antitumorale, antifungice, antioxidante și tonice. Europenii îl folosesc în bucătărie din anii 1400 și, nu de puține ori, a fost inclus în rețetele diferitelor remedii naturale folosite de medici.

Susține sistemul imunitar

Antioxidanții, betacarotenul, vitamina C și vitamina A, toate prezente din belșug în ardeii grași, ne susțin sistemul imunitar și ne ajută în lupta cu radicalii liberi. Specialiștii spun că activitatea antioxidantă a extractului etanolic din ardei gras depinde de soi, culoare, concentrație și tipul de compus bioactiv. Aceștia spun că ardeiul gras roșu are o capacitate antioxidantă mai mare (79,65%), urmat de ardeiul gras verde (78%), portocaliu (70%) și galben (64,90%).

Ar putea proteja împotriva cancerului

O substanță de preț din ardeiul gras este și licopenul, care ne protejează împotriva tumorilor și cancerului, potrivit unui studiu mai vechi. În cadrul acestei cercetări, specialiștii au investigat proprietățile antimutagene ale larvei de ardei gras Drosophila melanogaster (în vârstă de 2 zile). Ei au raportat că extractul apos de ardei gras (10 v/w) a redus semnificativ mutația indusă de un agent promutagen (carbamat de etil).

În cadrul unui studiu mai recent, cercetătorii au investigat activitatea antineoplazică a polizaharidelor pectice de ardei gras verde (GBPPP) împotriva celulelor tumorale mamare (in vivo și in vitro). Ei au descoperit că polizaharidele pectice de ardei gras verde reduc dezvoltarea tumorii Ehrlich (de la 28 la 54%) într-o manieră dependentă de doză (50 până la 150 mg/kg) 1.

Cercetările nu s-au oprit aici, căci specialiștii au investigat și efectul extractelor de ardei gras galben și roșu împotriva celulelor canceroase 2. Potrivit unui studiu publicat în 2021, oamenii de știință au descoperit că extractele au prezentat efecte citotoxice selective împotriva liniei de celule canceroase A549 la 125 µg/mL, în timp ce extractele nu au arătat niciun efect citotoxic împotriva celulelor NIH3T3. 

Ar putea inhiba anumite bacterii patogene

Specialiștii au investigat proprietățile antimicrobiene ale extractelor de ardei gras împotriva unor bacterii patogene transmise prin alimente și au arătat că extractele au prezentat eficiență în ceea ce privește inhibarea Listeria monocytogenes (zona de inhibare de 12 mm), Bacillus cereus (zona de inhibare de 11 mm), Staphylococcus aureus (zona de inhibare de 7 mm) și Salmonella typhimurium (zona de inhibare de 5 mm). În mod similar, s-a raportat că extractele metanolice din ardeiul gras roșu și galben au prezentat activitate antimicrobiană împotriva unor bacterii patogene. 

Previne apariția bolilor cardiovasculare

Ardeiul gras este sănătos indiferent de vârstă, gen sau stil de viață și ne ajută să prevenim anumite afecțiuni ale sistemului digestiv, dar și cardiovascular. De altfel, împiedică îngroșarea și deteriorarea vaselor de sânge și apariția cheagurilor de sânge. Este recomandat și celor cu boli hepatice, cu dureri articulare sau artrită.

Recomandat celor cu diabet

Și proprietățile antidiabetice ale extractului de ardei gras au fost investigate de cercetători. Mai exact, specialiștii au analizat efectele inhibitoare ale extractului etanolic din ardei gras verde împotriva α-glucozidazei și acțiunea sa asemănătoare insulinei, ca alternativă la diabetul zaharat. Ei au descoperit că extractele de ardei gras au avut efecte antidiabetice datorită capacității lor de a scădea absorbția intestinală de glucoză. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mecanismul de acțiune al fiecărui constituent din extract care susține proprietățile antidiabetice.

Stimulează sistemul nervos central

Complexul de vitamine B stimulează sistemul nervos central, îmbunătățește circulația cerebrală, elimină stresul și oboseala cronică și previne bolile neurologice degenerative. De exemplu, specialiștii au ajuns la concluzia, potrivit unui studiu mai vechi, că extractele de ardei gras au prezentat efecte benefice în boala Alzheimer. Specialiștii au arătat că extractele apoase din ardeiul gras pot inhiba β-secretaza într-o manieră dependentă de doză, asociată cu compușii polifenoli, iar proprietățile lor antioxidante pot traversa bariera hematoencefalică. 

Mai mult, datorită extractelor apoase din ardeiul gras are loc o scădere a agregării peptidelor datorită capacității sale de a dezagrega fibrile, care ar putea fi o strategie viabilă în prevenirea și gestionarea bolii Alzheimer. Conform literaturii de specialitate, suplimentarea alimentară cu fitochimice exercită efecte benefice asupra sistemului nervos central datorită proprietăților sale anti-agregative și neuroprotectoare.

Susține sănătatea ochilor

Studiile recente au demonstrat rolul substanțelor din ardeiul roșu și pentru sănătatea ochilor. Consumul de ardei gras îmbunătățește vederea și poate reduce riscul de cataractă. Ardeiul roșu conține de trei ori mai mult betacaroten decât morcovul, și doar 50 de grame de ardei roșu îți asigură necesarul zilnic de vitamina C.

Contraindicații ardei gras

Pentru majoritatea persoanelor, ardeiul gras este sănătos și nu produce efecte adverse. Cu toate acestea, femeile însărcinate nu trebuie să consume cantități foarte mari de ardei gras, fiindcă substanțele active pot cauza contracții uterine. Atenție trebuie să aibă și cei care suferă de anumite alergii și să discute cu medicul lor dacă ardeiul intră pe lista acestora.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. 

Află ce regim de slăbire ți se potrivește

Află ce regim de slăbire ți se potrivește

Totul ar trebui să fie mult mai simplu în prezent, când avem atât de multe surse de informare la îndemână, însă lucrurile nu stau mereu așa, în special atunci când există zeci de variante și opțiuni pentru subiectul care te interesează. E necesar să merg la medic dacă vreau să țin dietă? Ca să slăbesc, ar trebui să mănânc de trei ori pe zi sau mai des? Ce regim de slăbire este mai bun? La aceste întrebări și altele îți răspundem în acest articol.

Dieta este unul dintre cele mai populare subiecte în rândul femeilor. Sunt puține cele care se pot considera suficient de norocoase încât să nu își fi pus niciodată problema kilogramelor în plus, iar cele care și-au dorit să slăbească măcar o dată în viață, după sarcină sau înainte de un eveniment important, știu cât de dificil este să slăbești sănătos și într-un interval de timp stabilit.

Cum alegi ce regim de slăbire să urmezi?

Ar fi greu să îți oferim garanții pentru un anumit regim de slăbre, fiindcă rezultatele depind de foarte mulți factori, iar dacă vei vorbi cu mai multe persoane care au ținut aceeași dietă vei observa că rezultatele lor nu sunt deloc aceleași. Te vom informa însă cât putem de bine spre alegerea unei diete potrivite. Iată 4 pași care te vor conduce pe calea spre un regim de slăbire cât mai potrivit pentru tine.

Pasul 1: mergi la medicul de familie

Primul și cel mai important pas este programarea la medic. În primă fază poți merge la medicul de familie, căruia îi vei spune că îți dorești să urmezi o dietă. Medicul îți va recomanda un set de analize de sânge și de urină, pentru a verifica stadiul anumitor boli cronice, dacă suferi de ele, dar și starea generală de sănătate. Ulterior, te poate îndruma către un nutriționist care să îți ofere consultanță pe parcursul dietei.

De ce este importantă vizita la medic? Fiindcă deși la o primă vedere pot părea lipsite de efecte negative, dietele pot cauza grave dezechilibre în organism, în special pe fondul altor afecțiuni sau tulburări, cum sunt cele endocrine, digestive, boli ale ficatului sau rinichilor. De exemplu, dietele hiperproteice sunt periculoase pentru persoanele cu probleme renale.

Un set de analize medicale te va asigura că începi un regim de slăbire pe o bază solidă, iar șansele de reușită vor fi cu atât mai mari. În plus, acest pas te va ajuta să elimini alte diete din planurile tale, fiindcă vei afla că nu sunt sănătoase pentru tine.

Pasul 2: informează-te

Acordă cât de mult timp poți informării, iar pe lângă detaliile pe care le citești pe internet sau le afli de la prieteni, îți recomadăm să discuți și cu un medic expert în nutriție. Este foarte important să știi ce se întâmplă în organismul tău atunci când ții o dietă, ce beneficii are un anumit regim de slăbire, dar și ce riscuri.

Fă-ți o listă cu dietele de care ai auzit și care au rămas în urma filtrării de la pasul 1, apoi caută cât mai multe informații despre ele. Află în ce constă fiecare regim, cât durează, cum se produce scăderea în greutate, ce vei mânca, dacă și cât sport trebuie să faci, cât de costisitor este meniul și dacă sunt necesare eforturi suplimentare sau deosebite. Pasul 2 te va ajuta să filtrezi dietele și să le ștergi de pe listă pe cele care îți displac, sunt prea dificile, prea costisitoare etc.

Pasul 3: analizează-ți stilul de viață

Informându-te în privința diferitelor programe de slăbire, vei observa că multe dintre ele presupun anumite eforturi. Mese la anumite ore, activitate fizică de un anumit fel, prepararea și cântărirea unor alimente etc.

Desenează un tabel al unei săptămâni și încearcă să notezi în el activitățile tale zilnice, cât mai în detaliu. La cât te trezești, cât timp ai și când gătești, în ce interval ești la serviciu, cât timp petreci cu copiii, când mergi la cumpărături, la cosmetică sau în oraș cu prietenii și așa mai departe. Vezi cât timp poți să dedici sportului, dacă nu o faci deja și dacă ai disponibile ferestre pe care le poț folosi pentru a găti zilnic meniuri speciale sau pentru a cântări și calcula caloriile.

Deși un regim de slăbire este o schimbare pe care trebuie să ți-o asumi în totalitate, este mai bine să fii realistă de la început. Decât să alegi un regim pe care nu ești sigură că îl vei putea urma, și să fii nevoită să trișezi sau să renunți la jumătate, mai bine alegi altul. Este important ca dieta să ți se potrivească mănușă, iar eforturile pe care le faci să fie cel mult în sala de sport, și nu alergând între bucătărie și camera copiilor.

Pasul 4: fă-ți un plan pe baza unor obiective

Dacă ai urmat cei 3 pași de mai sus, în mod sigur ai restrâns lista dietelor pe care le poți urma la doar câteva. Acum nu îți mai rămâne decât să o alegi pe cea care ți se pare cea mai interesantă, mai ușor de pus în practică, sau cea mai potrivită pentru preferințele tale alimentare.

Ce mai trebuie să ai în vedere în acest pas sunt obiectivele tale. Cât vrei să slăbești și în cât timp? Calculează numărul de kilograme de care ai vrea să scapi cu programul fiecărei diete pe care o mai ai în vedere și vezi cât timp trebuie să acorzi fiecăreia. Nu uita că rezultatele care durează în timp se și obțin într-o perioadă mai îndelungată. Dacă vrei să scapi rapid de 4-5 kilograme cu o lună înainte de nuntă, te poți aventura și într-o dietă cu efecte rapide. Dar dacă vrei să scapi definitiv de 10, 20 de kilograme sau mai multe, înarmează-te cu răbdare pentru câteva luni.

Un exemplu bun regim de slăbire care poate deveni stil de viață este dieta mediteraneeană. Aceasta are multe dovezi științifice că ajută și la slăbit, și la menținerea greutății, precum și la sprijinirea sănătății inimii. De tot mai multe cercetări are parte și dieta vegană, care le poate fi utilă pentru slăbit mai ales femeilor la menopauză.

De câte ori pe zi să mănânci ca să slăbești?

Nu există un răspuns universal valabil la această întrebare, deoarece cantitatea de alimente și frecvența meselor pot varia în funcție de multe factori, inclusiv nivelul de activitate fizică, vârsta, genul, metabolismul și obiectivele de pierdere în greutate ale fiecărei persoane în parte.

În general, principala regulă pentru pierderea în greutate este de a consuma mai puține calorii decât arzi într-o zi. Acest lucru poate fi realizat fie prin reducerea numărului de calorii consumate, fie prin creșterea activității fizice sau o combinație a ambelor. Este important să asiguri o hidratare adecvată, prin consumul de apă și alte băuturi sănătoase (supă de legume, ceai de plante), și să te asiguri că mănânci suficiente proteine, fibre și alte nutrienți esențiali pentru sănătatea ta generală și pierderea în greutate.

Unor persoane le este mai ușor să slăbească dacă mănâncă puțin și des (deci dacă iau cam cinci sau chiar șase mese pe zi), în timp ce altele slăbesc mâncând două mese mai mari pe zi. De aceea spuneam mai sus că e important să te gândești cum îți este ție mai ușor să procedezi și în funcție de ce relație știi că ai cu mâncarea și în funcție și de programul tău. 

Dacă ești genul care simte mereu nevoia să ronțăie ceva, probabil că vei fi avantajat de un regim de slăbire care presupune mese mici și dese. Dacă, dimpotrivă, te simți mai bine mâncând mai mult la o masă, după care să faci o pauză mai mare, atunci va fi mai potrivit un regim cu două-trei mese pe zi.

Între ce ore e mai bine să mănânci?

 

La fel ca în cazul numărului de mese, și aici este greu de dat un răspuns universal valabil. Sunt oameni care au nevoie să ia prima masă mai de dimineață (până în ora 10) și alții care nu au nicio problemă să ia prima masă la ora 12.00. La fel, unele persoane pot lua ultima masă la 18.00, în timp ce altele simt nevoia să mănânce și la 20.00 sau au programul de așa natură încât li se face foame și seara.

Sunt oameni care iau mai multe mese mici de la 8 dimineața până la 8 seara și slăbesc, la fel cum sunt oameni care mănâncă doar o dată la ora 12.00 și o dată la ora 18.00 și slăbesc și ei. De aceea, e important să alegi un regim alimentar în funcție de cum ești tu și cum îți este mai confortabil. Atâta vreme cât mănânci alimente hrănitoare și te încadrezi în numărul de calorii, nu are o importanță prea mare la ce ore mănânci. 

Totuși, ca regulă generală pentru sănătate, e bine ca înainte de culcare să ai măcar două ore de pauză alimentară, pentru ca organismul să își poată vedea liniștit de treburile lui când dormi, nu să aibă activitate suplimentară de digerat mâncarea pe care i-o dai prea târziu.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Adevărul despre detoxifiere

Adevărul despre detoxifiere și de ce nu fac minuni curele cu sucuri

Detoxifierea este un trend de care multe persoane au auzit, așa că astăzi ne dorim să explicăm de ce, de fapt, organismul nu are nevoie de un detox din exterior.

Multe persoane cred că un plan de detoxifiere a organismului le ajută să își readucă sănătatea pe calea cea bună, mai ales după o perioadă de excese. Din păcate, de multe ori ne păcălim singuri, pentru că multe mituri despre detoxifiere au ajuns să fie percepute drept adevăruri. Mitul cel mai răspândit: corpul nostru are nevoie de ajutor din exterior pentru a scapă de toxinele acumulate.

Înainte de toate, trebuie să înțelegem ce sunt toxinele, mai ales că este vorba de un termen extrem de răspândit, dar rareori definit. Toxinele sunt substanțe care se găsesc în alimentele pe care la mâncăm, în mediul înconjurător, în aer și în apă, fiind de fapt substanțe care contribuie la îmbolnăvire. Așa că nu este de mirare că ideea de a primi ajutor din exterior pentru a elimina toxinele din organism a prins atât de bine la public. De fapt, adevărul este că organismul unei persoane sănătoase este capabil să facă față toxinelor și procesului de eliminare / îndepărtare a acestora pe cont propriu. 

Ce organe sunt implicate în procesul fiziologic de detoxifiere?

Rinichii, ficatul și intestinele sunt adevăratele vedete în acest proces fiziologic normal de eliminare a toxinelor, care are loc în fiecare zi. Rinichii sunt organe importante, care colectează deșeurile – acesta este un fel de a spune că rinichii funcționează pentru a îndepărta toxinele și produșii reziduali din organism sub formă de urină. Și ficatul ajută la eliminarea produșilor reziduali de care corpul nu mai are nevoie.

În ceea ce privește sistemul digestiv, intestinul subțire descompune alimentele, apoi ajută fluxul sangvin să absoarbă nutrienții care rezultă din ele. Apoi, intestinul gros procesează produșii reziduali rămași și ajută la transformarea lor în fecale. Este adevărat, totuși, că anumiți factori (cum ar fi consumul excesiv de alcool) pot afecta în cele din urmă capacitatea organismului de a îndeplini aceste funcții.

Cum are loc detoxifierea organismului?

Chiar dacă rinichii sunt într-adevăr importanți, pentru că ei acționează ca un mecanism de filtrare pentru sângele nostru și pentru a elimina produșii reziduali de care nu mai avem nevoie și excesul de apă din corp, ficatul este cel care are o sarcină incredibil de importantă când este vorba despre detoxifiere.

Pe lângă faptul că filtrează sângele pentru a evacua toxinele, ficatul nostru folosește un proces în două etape pentru a descompune substanțele chimice și toxinele. În primă fază, toxinele sunt neutralizate și descompuse în fragmente din ce în ce mai mici, apoi, în a două fază, ele sunt legate de alte molecule, creându-se o nouă moleculă care nu este toxică și care poate fi excretată în bilă (fiere), urină sau fecale.

Dar pentru ca această detoxifiere pe care o îndeplinește ficatul să funcționeze în mod corespunzător, corpul nostru trebuie să aibă nutrienții necesari. Dacă nu primește nutrienții corespunzători, procesele din cele două etape nu vor funcționa așa cum trebuie, ceea ce poate permite ca substanțele toxice să se acumuleze în corp.

La ce se referă o „cură detox”?

O cură de detoxifiere se referă, în general, la o metodă pe termen scurt de a ține cont de niște reguli (consumarea unor sucuri, de exemplu), care se axează pe îndepărtarea toxinelor din corp într-un interval scurt de timp. De exemplu, curele cu sucuri sunt bazate pe lichide, care combină mai multe tipuri de băuturi (suc de lămâie, sirop de arțar, piper cayenne și apă etc.) pe care persoana trebuie să le consume pe o perioadă de 10 zile, timp în care nu va mânca alimente solide.

Alte cure de detox permit ingerarea anumitor grupe de alimente, pe când altele așa-zise cure de detoxifiere se bazează pe o combinație de plante medicinale, ceaiuri și suplimente „minune” care vin cu promisiunea de a elimina toxinele din corp.

Te-ai întrebat vreodată de ce nu funcționează curele de detox cu sucuri? Deși sună incredibil tot ceea ce promit aceste cure (că te ajută să slăbești într-o săptămână, că îți vor da mai multă energie, că îți vor îmbunătăți puterea de concentrare etc.), nu există dovezi științifice substanțiale care să susțină aceste afirmații.

De fapt, specialiștii spun că nu este nevoie de aceste așa-zise cure de detox. Atât timp cât ești o persoană sănătoasă, ficatul și rinichii sunt organe eficiente în eliminarea toxinelor, pe cont propriu, fără vreo intervenție din exterior.

În plus, deoarece într-o astfel de cură de detox nu faci decât să bei litri de lichide și sucuri, fără să mănânci ceva consistent, îți va fi tot timpul foame. Corpul tău are nevoie de alimente pentru a supraviețui, iar atunci când nu mănânci suficient, te vei simți slăbit, amețit, vei avea stări de greață ori te vei simți dezorientat.

Mai mult, dacă urmezi o dietă restrictivă precum curele bazate doar pe apă și sucuri, pot să apară carențe de vitamine și minerale. În cazul diabeticilor, curele de detox sunt deosebit de periculoase, deoarece pot cauza hipoglicemie.

Alternativa sănătoasă la curele de detox

În loc să adopți o cură strictă de detox doar cu sucuri (pe o săptămână sau 10 zile), e mai sănătos să adopți o alimentație cât mai curată în fiecare zi, adică să mănânci alimente integrale, nerafinate și cât mai puțin procesate: legume proaspete sau gătite la abur ori la cuptor, fructe crude, cereale integrale, proteine slabe (carne de pui și pește) și grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline.

Dacă ai fost diagnosticat cu diabet, hipercolesterolemie ori dislipidemie și/sau hipertensiune arterială, medicul tău probabil că ți-a sugerat deja pe ce tipuri de alimente trebuie să se bazeze regimul tău alimentar.

Foarte important, nu îți baza dieta de slăbire pe o cură detox! Multe produse care promit detoxifierea ficatului sunt comercializate și ca produse pentru slăbit. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice clinice care să susțină eficacitatea lor. Trebuie reținut că ficatul reprezintă sistemul principal de filtrare al corpului nostru, convertind toxinele în produși reziduali, curățând sângele și metabolizând nutrienții și medicamentele.

Dacă ții o cură cu sucuri timp de mai multe zile, este posibil să slăbești, după care vei pune la loc acele kilograme imediat ce reîncepi să mănânci normal, ba e posibil chiar să te îngrași și mai mult.

 

Cel mai mai eficient mod prin care poți susține procesele fiziologice naturale de detoxifiere este să adopți un stil de viață cât mai echilibrat: să consumi alimente bogate în nutrienți, să incluzi în dietă grăsimi de bună calitate și surse bune de fibre, precum și alimente probiotice (varză murată, iaurt, chefir), să nu fumezi, să nu bei alcool în exces și să faci mișcare.

 
Adaugă in coş